Strat de zăpadă de peste un metru pe pârtiile de mare altitudine din Sinaia

Strat de zăpadă de peste un metru pe pârtiile de mare altitudine din Sinaia
Publicat: 05/04/2013, 14:22
Actualizat: 03/07/2013, 21:29

Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea schia, în acest weekend, pe pârtiile de mare altitudine din Sinaia, unde stratul de zăpadă ajunge până la un metru și jumătate, în stațiunea Bușteni pârtiile nemaifiind practicabile, însă rămânând deschis parcul de distracții.

În primul weekend din aprilie pe Valea Prahovei se mai poate schia în stațiunile Sinaia și Azuga, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Sinaia, sunt practicabile pârtiile din Valea Dorului și Valea Soarelui, situate la altitudinea de 2000 de metri în Masivul Bucegi.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roșu, a declarat că pe aceste pârtii stratul de zăpadă măsoară peste un metru și ajunge, pe alocuri, până la un metru și jumătate.

Și în stațiunea Azuga pârtiile sunt în continuare deschise.

Potrivit administratorului domeniului schiabil din Azuga, Vasile Richea, se poate schia pe pârtiile Sorica, Cazacu și Cazacu începători, unde stratul de zăpadă măsoară între cinci și 60 de centimetri.

În stațiunea Bușteni pârtiile Kalinderu 1 și Kalinderu 2 nu mai sunt practicabile, stratul de zăpadă de pe aceste pârtii topindu-se în urma ploilor și din cauza temperaturilor ridicate.

Turiștii care aleg să petreacă sfârșitul de săptămână în Bușteni pot alege parcul de distracții amplasat la baza domeniului schiabil Kalinderu, unde toate instalațiile sunt în stare de funcționare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×